Despre mine

Fotografia mea
"Ce este minunat? Ceea ce nu înțelegem."

luni, 23 septembrie 2013

Cununia Religioasă!!!

    Ieri a fost o zi MINUNATĂ! Mereu mi-o voi aminti totdeauna cu drag! Unchiul meu are acum o soție, sunt doi dulcici, pe care îi iubesc din toată inima! Au dansat un vals, au jucat hora (unchiul meu numai de dragul miresei putea face asta:)). Noi fetele mai mari ne-am făcut la ora șapte (pare a fi o nebunie, dar... nu e chiar așa!:)) la păr: câte un coc fiecare, date cu fixativ, luci și sclipici (Iuli nu a vrut sclipici, așa că s-a limitat la numai două lucruri...). Și rochițele de domnișoare de onoare au fost superbe. La masă, bunicii, mirii și socrii mici primeau oaspeți, iar pe "ai noștri" eu îi duceam la locul pe care trebuiau să îl ocupe. O altă domnișoară de onoare (Irina) s-a ocupat în mod special de noi, ne-a învățat hora, ne-a ajutat să prindem în piept floricele și alte lucruri pe care nu le mai făcuserăm cu atâta atenție.
    Și un ALT ARTICOL IMPORTANT a mai fost când Ecaterina a cântat piesa You raise me up la microfon, piesă ce trebuia să o cântăm la serbările din familie. Pentru că o știe și a ținut muuuult de tot să cânte, le-a făcut-o cadou mirilor. A avut o voce frumoasă pentru vârsta ei, și probabil că aș fi cântat și eu cu ea dacă știam ce cântă și cum cântă....:))
   Ne-am întors de acolo la ora unu noaptea și pe mine mă dureau rău picioarele de la horele și dansurile pe tocuri. Nu m-am putut mișca în voie!;) Oricum a fost un eveniment de neuitat din viata mea! Abia aștept să îl vad și pe următorul!;)
Ecaterina
Grigorie și Elenița
Irina, eu și Iuliana
Eca, Irina și cu mine...
Bunicii
Ionuț
Eu, bunica și Iuliana
Copiii cu buni, dar fără Ecaterina
Elenița
Noi, fetele cele mari cu bunica
Mireasa și mirele care o ajuta cu rochia
Nașa cu fata ei
Grigoraș
Ionuț și Anisia, fata nașei
Bunici, Eca și eu
Noi, fetele cele mari, pozate din spate pentru a ni se vedea coculețele
Cocul meu
Anisia cu Grigorie
La biserică
Miri la restaurant
Eu cu verișoara mamei mele, Veronica (este o fată așa de dulcică.... o iubesc din toată inima!)
Eca, Vera și cu mine
Eu, Vero si Iuli
Eu
Eca
Eca și Anisia
Eca
Eu
Eca
Cocul Ecaterinei

Cocul meu
Având în vedere că nu voi mai avea acest coc, am făcut o poză și cu ochelarii de soare, accesoriu important pentru mine:)
Cocul meu fără floare
   Postarea participă la Bună Dimineața Soare.

8 comentarii:

  1. Bună MARIA!
    Sunteți dulci cu toți mari și mici!O familie superbă!
    Mi-au plăcut rochițele voastre!
    O seara frumoasă să ai!
    Te pupic dulce!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, ELENA!
      Îți mulțumesc, de o mie de ori!
      Da... Și noi am fost încântate de ele!
      Un weekend de poveste să ai!
      Te pupic dulce de toooooot......!:)

      Ștergere
  2. Frumosi oameni, frumoase fotografii! Amintiri dragi!
    Superba e melodia aleasa de miri!
    Succes in tot ceea ce ai (aveti) in plan! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim din toată inima, dragă Diana! Sunt nespus de fericită că îți place!

      Ștergere
  3. asa cum am mai spus, superbe fotografii :)

    RăspundețiȘtergere

Vă mai aștept pe la mine cu brațele deschise!:)

Banner