Bună Dimineața Soare! - Gemenele

Mai multe detalii... la IULISA!:)

"Sunt gemene. Nu se deosebesc prin nimic. Îmi sunt devotate și n-aș cred că mă vor înșela vreodată.
Le-am întâlnit când încă mai lucram în învățământ. Mi se vorbea de ele ca de niște eleve foarte inteligente, care fac totul perfect. Și totuși, niciuna dintre colegele mele nu bănuiește cât le iubesc. Atunci cu greu le-am acceptat să le cunosc. Dar ele au fost așa drăguțe cu mine în ciuda manifestării mele... Nu sunt nici pe departe fasonate ca alte fete. Deși sunt foarte frumoase nu le-am auzit niciodată disprețuind pe cineva sau mândrindu-se. Cel mai mare bine pe care sunt gata să-l facă este o mână de ajutor.  M-am obișnuit repede cu ele, mai ales că au început să mă susțină la clasă încă din prima zi de când le-am cunoscut, făcându-mă sa mă simt la fel de puternică precum odinioară. Poate că ceilalți elevi au avut un moment de amuzament când au realizat că am apelat la gemene. Alături de ele mă simțeam mai în largul meu la școală. Împărțeam toate treburile, și la servici, dar și acasă, unde le solicitam la fel de mult, iar ele, ca niște fetițe cuminți ce sunt, nu mi-au cerut niciodată nimic în schimb.
Acum sunt pensionară și tot le mai cer ajutorul. Când nepoțeii mă vizitează - și asta se întâmplă destul de des - , le am mereu cu mine pe gemene. Copiii se bucură când le citesc poeziile Otiliei Cazimir alături de ele. Totuși, în acele clipe, nepoțeii parcă mă zăresc mai greu: privesc mai întâi la gemene, apoi la mine. Dar nu mă deranjează. În plus, ele au o contribuție mare la aceste momente. Dacă nu le am pe ele, trecem la făcut prăjiturele sau ne adunăm în jurul sobei. Atunci povestim pe rând câte o întâmplare frumoasă ori vorbim de cineva care ne e drag.
Când sunt singură, mă gândesc la iubitul meu soț care nu mai e lângă noi. Gemenele,imediat, vorbesc ceva  în șoaptă, apoi mă invită galant să chemăm pe cineva în vizită.
Sunt tare istețe. Matematică, limbi străine, științe.. de toate au studiat. Literatura le-a dat o personalitate deosebită. Le place mult când le dau voie în bibliotecă. Acolo îmi descoperă toate calitățile lor pe care le au. Uneori mă uimesc. Nu au cusur. Îmi pun toată nădejdea în ele. Le descopăr și gândul cel mai bine ascuns din ungherele întunecoase ale sufletului meu."
Și bunicuța, înduioșată, se opri zâmbitoare la aceste cuvinte. Lepădă papucii căptușiți cu blăniță. Își puse pe cap boneta cu margine încrețită. Păși bine-dispusă pe covorul moale unde parcă se scufunda piciorul. Bunica se duse în fața oglinzii. Se așeză ușor pe scaunul de abanos. De sub pleoapele albe, doi ochi verzi apărură, scăldați în unde de lacrimi curate de fericire. Privirea bunicii alunecă apoi obosită pe măsuța de toaletă unde dădu de ele, de gemene: cele două lentile de la ochelari.